Felix Aderca (1891 – 1962)

          Felix Aderca este poet, prozator, dramaturg, estetician, critic literar, publicist, realizat prea puţin în fiecare domeniu în parte, dar cu un profil interesant prin însumarea întregii activităţi literare desfăşurate» Centrul de greutate al creaţiei lui Felix Aderca, il constituie totuşi proza, în care domenii a publicat numeroase romane, axate de predilecţie pe evidenţierea unor experienţe sau obsesii erotice în prezentarea cărora se slujeşte din plin de arsenalul tehnicilor moderne ale naraţiunii: expresioniste, avangardiste, proustiene, joyciene etc. (Domnişoara din strada Neptun, Ţapul, 1921; Omul descompus, 1925; Femeia cu carnea albă, 1927 ş.a.). A cultivat însă şi epica tradiţional-obiectivă, de observaţie socială (1916, 1936; Revolte, 1945), precum şi proza de anticipaţie (Oraşele înecate, 1937). După 1944, abordează romanul istoric şi biografia romanţată (Magellan, 1948; In valea marelui fluviu, 1955; Amiralul oceanului Cristofor Columb, 1957), punînd la dispoziţia tineretului cărţi antrenante şi instructive. Poezia lui Felix Aderca, publicată la începutul activităţii sale artistice, se află sub înrîurirea simbolismului şi se caracterizează printr-o puternică notă intimist-nostalgică (Motive şi simfonii, 1910; Prin lentile negre, Reverii sculptate, 1912 etc.). A scris drama Sburător cu negre plete, „3 acte antiromantice”, a publicat vol. de interviuri „Mărturia unei generaţii (1929), ce deschide în publicistica noastră literară seria de confesiuni apartinînd unui rnare număr de scriitori interbelici; a tradus, a scris cărţi de popularizare geografică pentru copii, a «elaborat un tratat de estetică şi un eseu despre aria coregrafică, a dus polemici aprinse in favoarea modernismului şi a poeziei lui Arghezi.(Dictionar cronologic – Literatura romana)

Anticariat online CartesiCarte.ro va ofera urmatoarele carti scrise de catre acest scriitor:

Mic tratat de estetica

Read More

Leave a Reply

*