Ion Creangă, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Giurgiu Mircea Dem. Rădulescu, Agapia Veronica Miele

1889 iun. 15 Moare la Bucureşti Mihai Eminescu (n. 1850). La 17 iunie este înmormmtat’la cimitirul Bellu. „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care 1-a ivit şi-1 va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării lui va răsări pădure sau cetate, şi dte o stea va vesteji în depărtări, pînă cînd acest pămînt să-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale” (G. Călinescu).

iun. 18 La moartea lui Eminescu, I. L. Caragiale publică în «Constituţionalul» necrologul In Nirvana.

iul. 1— 1890 inn. Apare la Roman revista «Şcoala nouă». Fondatori şi red.: Cezar Vraja [G. Ibrăileanu], Rateu loneseu-Rion şi Eugen Vaian. Revista, din care apar 18 nr., este inspirată de «Contemporanul» (1881) din Iaşi şi dezvoltă o ideologie politică şi critică socialistă. G. Ibrăileanu publică poeme în proză, versuri eminesciene şi eseuri critice şi estetice. Rion scrie critică şi eseuri polemice de teorie a literaturii şi a civilizaţiei. Mai colab.: Izabela Andrei, Corneliu Botez, Eliza D. Mustea, H. Streitmann, Panait Muşoiu.

iul. 21 Se naşte la Giurgiu Mircea Dem. Rădulescu. (m. 1946)

aug. 4 Moare la Agapia Veronica Miele (n. 1850) „primul poet eminescian, primul discipol al marelui poet” (T. Vianu) (Poezii, 1887).

dec. 1 Se naşte la Bucureşti A. Dominic, (m. 1942) dec. 22 Se naşte la Bulbucata (Ilfov) Nichifor Crainic [Ion Dobre],  (m. 1972)

dec. 31 Moare la Iaşi Ion Creangă (n. 1839). „Creangă este un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare; al sufletului moldovenesc între români; al sufletului ţărănesc între moldoveni; al sufletului omului de munte între ţăranii moldoveni” (G. Ibrăileanu). „Creangă a făcut […] din basmul tradiţional […] operă de artă. Era primul care intra pe această cale delicată, şi nimeni nu 1-a urmat; el rămîne unic în România, şi nu poate fi deloc comparat, în străinătate, decît cu cîţiva înaintaşi, în special cu Ch. Per-rault” (J. Boutiere). „Scriitori ca Creangă nu pot apărea decît acolo unde cuvîntul e bătrîn, greu de subînţelesuri, aproape echivoc şi unde experienţa s-a condensat în formule nemişcătoare, tuturor cunoscute, aşa încît opera literară să fie aproape o reaprindere a unor elemente tocite de uz” (G. Călinescu). „Rîsul în opera lui Creangă nu pedepseşte, nu cenzurează, nu denunţă vicii sau defecte omeneşti, pe care le naşte o anumită societate, o anumită profesiune, o manie individuală; rîsul lui e petrecere pe seama limitelor naturii omeneşti, care sînt în primul rînd limite proprii, ale celui ce rîde, şi numai în al doilea rînd sînt şi ale altora” (Vladimir Streinu).

 

Read More

Leave a Reply

*